Aflat la aproape 5.000 km distanță de soția de care se despărțise și de cei doi copii, polițistul newyorkez, John McClane, zboară la Los Angeles, încărcat de cadouri, sperând să-și refacă mariajul. Hans Gruber, un tip stilat și modern, se află și el la Los Angeles în perioada...
Flinstones și Rubbles – doua familii moderne, din Epoca de Piatră. Fred și Barney au slujbe foarte bune, cariere promițătoare la compania Slate & Comp. Cei doi sunt in continuare buni amici, iar când Barney îi cere ajutorul lui Fred, acesta nu ezită să-l acorde. Îi imprumută lui Barney...
Eddie Murphy își ia din nou în primire rolul Axel Foley care, în primul Polițist din Beverly Hills, l-a propulsat în fruntea listei de preferințe a publicului și a făcut din el unul dintre cele mai îndrăgite staruri de comedie. De această dată, locul de desfășurare a anchetei îl...
Suntem în anul 2139. Pământul a devenit un loc nelocuit numit acum „Pământul Blestemat”. Toți locuitorii planetei au fost îngrămădiți în câteva orașe numite „Mega Orașe”. În aceste Mega Orașe crima a devenit atât de violentă și de puternică, încât sistemul juridic...
Inspectorul de poliție McClane așteaptă ca avionul soției sale să aterizeze pe un aeroport internațional de lângă Washington. Ieșirile și venirile ciudate îi atrag atenția. El urmărește bărbați care comunică discret între ei până la subsolul aeroportului. Acolo, străinii îl...
Actiunea se petrece in societatea totalitara a Statelor Unite din anul 2017. In acest nou regim, criminalii au o alternativa pentru a scapa de inchisoare: sa participe la The Running Man, o emisiune pe viata si pe moarte in care acestia trebuie sa scape de niste urmaritori antrenati special pentru...
John Matrix, fostul lider al unei forțe speciale de comando care întotdeauna a dus la bun sfârșit cele mai dificile misiuni, este forțat să revină în acțiune când fiica sa cea mică este răpită. Pentru a o găsi, Matrix trebuie să se lupte cu o serie de golani, criminali, unul dintre...
Hudson Hawk, cel mai faimos hoț din lume, tocmai a ieșit din închisoare după ce a ispășit o pedeapsă de zece ani și e decis să nu recidiveze. Dar planul îi este dat peste cap atunci când un cuplu foarte bogat, familia Mayflower, amenință că-l vor ucide pe Tommy, prietenul lui cel mai...
Lara Croft a făcut ceea ce poate fi cea mai importantă descoperire arheologică din istorie: un glob care o va duce la faimoasa cutie a Pandorei. Din păcate, globul este furat de Jonathan Reiss, un om de știință malefic care speră să vândă secretele cutiei, cea mai puternică armă din...