Jandarmul și jandarmerițele online pe FilmeHD. Ultima aventură din seria Jandarmilor prilejuiește și o ultimă întâlnire cu unul dintre cei mai mari comici ai lumii, inegalabilul Louis de Funes. Acesta avea să moară la numai câteva luni de la premiera filmului Jandarmul și jandarmerițele spre durerea unei lumi întregi. De această data, Cruchot și gașca sa inabilă se mută într-o nouă clădire. Pe lângă echipamente de logistică de ultimă generație, lor li se vor repartiza și patru tinere jandarmițe-ucenice, dornice de acumulări de noi cunoștințe. În loc să le împărtășească din cunoașterea lor, jandarmii o vor lua razna bulversați fiind de frumoasele învățăcele. Misiunea pedagogică va fi serios periclitată când una dintre jandarmerițe este răpită.
Pelicula de aventuri fantasy In the Lost Lands adaptează trei povești scrise de George R.R. Martin, cunoscut în special datorită serialului de succes Game of Thrones. În prima poveste, o regină o angajează pe vrăjitoarea Gray Alys să-i aducă un dar dintr-un ținut pierdut care o va ajuta...
Ridley și Elliot, tată și fiică, lovesc un inorog cu mașina și îl aduc la refugiul aflat în sălbăticie al unui CEO foarte înstărit din industria farmaceutică.
Locked (2025) este un thriller captivant în care un ofițer de poliție escortă un suspect periculos într-o mașină de patrulare. Ceea ce pare a fi o simplă misiune de rutină se transformă rapid într-un joc psihologic mortal, când devine clar că suspectul ascunde un secret tulburător,...
Povestea unei familii în curtea căreia își face apariția, în mod repetat, o femeie misterioasă care adesea transmite avertismente înfricoșătoare sau mesaje tulburătoare. Cine este aceasta femeie? Care sunt intențiile ei? Reprezintă ea un pericol?