O noapte furtunoasă online pe FilmeHD. Intorcându-se de la grădina Union, unde și-a scos în lume soția și cumnata, Jupân Dumitrache (Alexandru Giugaru) observă un "scârța, scârța pe hârtie" care i-a urmărit. Vestea îl pune pe jar pe Chiriac (Geroge Demetru), strașnic apărător al onoarei de familist a patronului său. Însă nu știe că e cât pe ce să-i încurce visele de căpătuială ale Ziței (Florica Demion). Ecranizare a comediei lui I.L. Caragiale, prima abordare cinematografica a universului comic a acestuia. Datorită războiului, filmările au fost făcute în interiorul unui mic studio muzical, de doar 18x11 metri. Deși majoritatea actorilor au fost debutanți, filmul a fost recepționat foarte bine de public, la premiera acestuia pe 22 martie la cinema ARO. Din fericire echipa a avut destulă peliculă, singurul element de care n-a dus lipsă, folosindu-se în total 29.000 de metri de peliculă negativă.
Pelicula de aventuri fantasy In the Lost Lands adaptează trei povești scrise de George R.R. Martin, cunoscut în special datorită serialului de succes Game of Thrones. În prima poveste, o regină o angajează pe vrăjitoarea Gray Alys să-i aducă un dar dintr-un ținut pierdut care o va ajuta...
Ridley și Elliot, tată și fiică, lovesc un inorog cu mașina și îl aduc la refugiul aflat în sălbăticie al unui CEO foarte înstărit din industria farmaceutică.
Povestea unei familii în curtea căreia își face apariția, în mod repetat, o femeie misterioasă care adesea transmite avertismente înfricoșătoare sau mesaje tulburătoare. Cine este aceasta femeie? Care sunt intențiile ei? Reprezintă ea un pericol?
Locked (2025) este un thriller captivant în care un ofițer de poliție escortă un suspect periculos într-o mașină de patrulare. Ceea ce pare a fi o simplă misiune de rutină se transformă rapid într-un joc psihologic mortal, când devine clar că suspectul ascunde un secret tulburător,...
Un grup de activisti radicali condus de Marcus, un lider autoritar, ia ostatici 300 de invitati ai unui important eveniment, iar un extremist le deturneaza planul cu viziunea sa anarhista, punand in pericol vietile tuturor. Salvarea pare imposibila, insa Joey, o tanara cu experienta militara...